Enterobioza la copii la grădiniță, Oxiuroza, parazitoza digestivă cea mai frecventă la copii

Enterobius vermicularis

Viermii adulți de oxiuri au fost cunoscuți din antichitate. În papirusul egiptean Ebers c. În Grecia, Hippocrate c. Oxiurul a fost descris și în lucrările lui Avicenna Ibn Sina. În Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema naturae, a clasat oxiurul în Vermes, numindu-l Ascaris vermicularis.

ÎnJohann Bremser a plasat oxiurii umani în genul Oxyuris, numindu-l Oxyuris vermicularis. Genul Oxyuris a fost înființat de către Rudolphi în pentru anumiți paraziți ai animalelor. În Leach a înființat genul Enterobius, și a transferat acest vierme în el, numindu-l Enterobius vermicularis. În Johann Gottfried Bremser descoperă viermele adult de sex masculin.

În Vix descoperă ouăle în regiunea perianală. În Rudolf Leuckart și trei studenți se autoinfectează ingerând ouă de oxiuri și observă viermii adulți în scaunele lor două săptămâni mai târziu. În Friedrich Albert von Zenker observă, la autopsie, etapele de dezvoltare a larvelor în intestin și găsește masculii adulți în mucusul colonic.

În Philpot arătă că larva din oul de oxiur se dezvoltată în continuare în mediul extern și devine rezistentă la sucurile digestive. În Clarence F. Graham modifică tamponul NIH înlocuind scotchul cu celofan.

Boala are un caracter cronic, din cauza autoinfectării sau a reinfectării cu ouă luate de la membrii familiei sau din surse extrafamiliale. Infecţia cu oxiuri paraziţii intestinali Infecţia este foarte frecventă, contaminarea putându-se realiza prin mâini murdare, pijamale murdare, mobilier şi jucării contaminate. În transmiterea infecţiei a fost descris şi aerul contaminat cu ouăle acestui parazit. Sursa cea mai frecventă de infectare o reprezintă individul parazitat, care de multe ori poate fi şi asimptomatic.

În Pirviniul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Pirantelul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Mebendazolul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Hugot descoperă a doua specie de oxiuri Enterobius gregorii care provoacă oxiuriaza la oameni. Agentul patogen. Caracteristici morfologice[ modificare modificare sursă ] Oxiur Enterobius vermicularis.

Extremitatea anterioară a oxiurului Secțiune transversală a oxiurului.

Micrografie cu rezoluţie mare. Coloraţie cu hematoxilină și eozină. Săgeţile indică crestele laterale. Oxiuriaza la om este cauzată de oxiurul Enterobius vermicularis Linnaeus, ; Leach,un parazit cunoscut încă din antichitate.

A fost descoperită în prezent o a doua specie numită Enterobius gregorii Hugot,care provoacă oxiuriaza la oameni.

Facilitati de tratament

Oxiurii sunt helminți care fac parte din încrengătura nematodelor. Sunt viermi rotunzi și albi sau albi gălbui cu dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară înconjurată de o proeminență cuticulară veziculară striată, în care pătrunde lichidul perienteric, denumită buton cefalic aripi cefalice și care are rolul de a fixa parazitul de mucoasa intestinală a omului.

Oxiurii au două creste laterale aripi laterale longitudinale care permit identificarea ușoară a acestor paraziți pe secțiuni anatomopatologice. Aparatul digestiv este compus dintr-un esofag muscular de tip rabditoid cu un bulb esofagian posterior caracteristic, intestin și rect, care se deschide la exterior prin anus. Gura este înconjurată de trei buze capabile de a se retracta în corp asigurând o fixare solidă la mucoasa intestinală a omului.

Enterobius vermicularis oxiurii Din Articole Generalitati enterobius vermicularis este un parazit rotund, care infecteaza adesea omul si care apartine, alaturi de recent descoperitul Enterobius gregorii, din clasa Nematodelor. Sunt paraziti ubicuitari care se caracterizeaza prin faptul ca se limiteaza in conditii de imunocompetenta a sistemului imun la a popula tubul digestiv al gazdei. Enterobius gregorii si enterobius vermicularis sunt foarte asemanatori din punct de vedere al aspectului E. Boala este denumita enterobioza. Enterobioza este o parazitoza aparuta prin infectarea organismului uman cu enterobius vermicularis sau cum mai sunt cunoscuti, oxiuri.

Oxiurii sunt reprezentați de două specii, Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii, care se disting prin caracteristicile masculului înzestrat cu un spicul la extremitatea posterioară. Masculul Enterobius vermicularis măsoară 0,9—3,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru, în timp ce masculul Enterobioza la copii la grădiniță gregorii, măsoară 1,3—2,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru. Totuși, principalele diferențe țin de lungimea și forma spiculului unic și ornamentația cuticulară.

Spicul are o lungime de μm la E. Distincția acestor două specii este totuși contestată de unii autori.

o zi la gradinita 1080

Unii cercetători cred că E. Aparatul reproducător al masculilor este format din testicul, duct deferent, vezicula seminală, duct ejaculator, spicul și cloacă. Au la extremitate posterioară creste caudale aripi caudale4 perechi de papile caudale papile genitale. Gubernaculul la masculi este absent. Masculul este mai mic decât femela, are o extremitate posterioară puternic curbată anterior și ventral, iar la femelă extremitate posterioară subțire și ascuțită.

Femelele speciilor E. Coadă ocupă o treime din lungimea totală a corpului. La femelă aparatul reproducător este dublu, de tip tubular, fiind compus din două ovare anterior și posteriordouă utere anterior și posteriorun vagin și o vulvă. Vulva cu buze proeminente se deschide la nivelul treimii anterioare a corpului.

Helminți la copii

Uterele conțin mii de ouă. Durata vieții oxiurilor este de 37—93 zile pentru femele și aproximativ 50 zile pentru masculi. Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală.

Ele măsoară 50—60 µm în lungime și 30—32 µm în lățime. Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu. Cele două pastile de pe o bandă largă se întâlnesc la unul din poli.

Ce trebuie să știi despre helminți

Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva. În interior au un embrion ovoid care are o prelungire, ca o coadă. Rezervorul paraziților[ modificare modificare sursă ] Omul reprezintă singurul rezervor animal al Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii. Alte specii de oxiuri pot contamina unele primate, dar nu trec la om.

• Hpv szemolcs nyakon
• Tratamentul paraziților unicelulari
• Helminți la copii | tulipanpanzio.ro

Unii cercetători au găsit la cimpanzei oxiurul Enterobius anthropopitheci oxiurul cimpanzeilorprecum și Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii. Ciclu de viață[ modificare modificare sursă ] Ciclul de viaţă enterobioza la copii la grădiniță oxiurului.

Tratamentul si prevenirea oxiurilor Infectia cu oxiuri este cea mai comuna infectie intestinala din lume Infectia cu oxiuri este cea mai comuna infectie intestinala din lume, conform Centrulor pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA. Ea afecteaza in cea mai mare parte prescolarii si copiii de varsta scolara, dar si pe cei care traiesc in institutii sau cei care au grija de cineva infectat cu viermi. De fapt, enterobioza este extrem de contagioasa, astfel incat, daca un membru al familiei are oxiuri, se poate raspandi cu usurinta la alte persoane, daca nu se iau masuri pentru a impiedica acest lucru. Enterobius vermicularis sau oxiurii, sunt nematode parazitare mici si subtiri.

Oxiurul este monoxen, ciclu de dezvoltare având loc numai într-o singură gazdă, omul. Persoana parazitată cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouăle enterobioza la copii la grădiniță regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, pe degete, fie indirect, contaminând diferite obiecte sau alimente. După ingestie, ouăle infectante eclozează în stomac și duoden și dau naștere la o larvă rabditoidă.

enterobius vermicularis

Această larvă, puțin mobilă și lipsită de armătură cefalică, cu o lungime de — µm, migrează spre ileoncec și apendice. Prin două năpârliri, în intestinul subțire, larvele devin viermi adulți în momentul în care ajung în zona ileocecală.

Viermi adulți se localizează în enterobioza la copii la grădiniță ileocecală a intestinului, mai ales în cec, dar se pot mișca de obicei de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus. Viermii adulți se hrănesc cu conținut intestinal și se atașează de mucoasa intestinală atunci când se hrănesc probabil cu celule epiteliale și bacterii.